Credem că tradiția portului românesc popular ne reprezintă țara, valorile și spiritul de comunitate. În timp, această tradiție s-a pierdut aproape complet în mediul urban odată cu modernizarea României. Festivalurile de muzică și dansuri populare sunt cele care ne mai amintesc că “haina îl face pe om”. În cazul nostru, portul popular este unul dintre elementele care ne reprezintă. Să ne întoarcem privirile spre micile comunități din Bucovina sau Banat unde nu există sărbătoare fără ca tot satul să îmbrace portul popular și totul să devină o poveste feerică. Hai să ne mândrim cu originile noastre!

bluze-traditionale-romanesti

 Anul acesta, daMes și-a propus să contribuie la păstrarea și răspândirea tradiției populare în rândul doamnelor și domnișoarelor. Am cercetat fiecare zonă etnografică a României și am găsit cele mai frumoase motive tradiționale specifice fiecărei zone. Ce am făcut noi a fost să lucrăm și cu tradiția, dar să ne și adaptăm la cerințele lumii moderne. Am luat motivele tradiționale și am folosit tehnica imprimării digitale pentru a crea bluze și fuste inspirate de portul popular. În acest fel vrem să le oferim clientelor noastre o bucățică de tradiție îmbrăcată într-o formă casual, ce poate fi purtată în orice moment al zilei.

bluze-fuste-traditionale

Pe dames.ro am creat o categorie specială de 1 decembrie în care doamnele și domnișoarele găsesc bluze inspirate de ia românească și fuste cu motive tradiționale. Pentru bluză am ales țesătura voal crep, cu o textură plăcută și confortabilă. Bluza este disponibilă la comandă, de la mărimea 36 la mărimea 58. Pentru fuste, poți alege orice lungime îți dorești. Am realizat fusta dintr-un material grosuț, gofrat, ideal pentru vremea răcoroasă.

fuste-motive-traditionale-romanestiNicio regiune nu a fost uitată! Intră pe dames.ro și poartă-ți cu mândrie motivele tradiționale specifice regiunii tale! De 1 decembrie, Moldova, Bucovina, Banat, Crișana, Dobrogea, Muntenia, Transilvania, toate s-au unit în magazinul nostru on-line.

bluze-traditionale-romanesti-1Toate articolele sunt disponibile la comandă. Puteți plasa comanda până pe 26 noiembrie, și livrarea se va face cel târziu în perioada 28-30 noiembrie.

bluza-traditionala-moldova

Produsele daMes sunt disponibile atât online, pe dames.ro, în magazinul din Iași, str. Bucium nr.34, înainte de Carrefour Felicia și în marile lanțuri de magazine Carrefour și Cora. Programul magazinului din Iași: Luni- Vineri: 10:00 – 18:00 și Sâmbăta de la 10:00 la 14:00.

bluze fuste traditionale dames

pareri