Încă din primele zile călduroase ale verii, gândul ne zboară la vacanță. Totul este programat, biletele sunt cumpărate, așteptăm doar concediul ca să ne putem bucura din plin de câteva zile de relaxare. Cu siguranță abia aștepți să te lași alintată de razele soarelui și să te răsfeți cu cocktail-uri și frappe-uri pe plajă. Renunți la hainele office uneori incomode și îți neglijezi regimul alimentar sănătos.  În concediu totul este permis. Vei purta doar haine lejere și nu vei rezista niciunei tentații culinare de pe litoral. Un singur lucru mai rămâne de făcut cu câteva zile înainte să pleci: bagajul pentru mare. Și pentru că în concediu nu vrei doar să te simți răsfățată, ci și specială, ai nevoie de câteva ținute de vacanță confortabile, potrivite pentru litoral.

ținute de vacanță pentru concediu

daMes îți propune 6 ținute de vacanță care nu trebuie să lipsească din bagajul tău. La mare, fiecare moment al zilei este unul în care faci ceva deosebit. Și fiecare moment merită o ținută diferită!

 1. Pentru plajă

Vacanța la mare nu este doar o perioadă de relaxare și distracție, ci și o oportunitate minunată să-ți întărești sistemul imunitar. Rețeta pentru o sănătate de fier, spun specialiștii, este simplă: băile în mare plus expunerea cu măsură la soare îmbunătățesc circulația sângelui și au efect tonic asupra întregului organism. La acestea se adaugă și cura de aerosoli pe care o poți face pe perioada șederii la mare. Dacă vrei să profiți de efectele benefice ale aerosolilor, trebuie să ajungi la plajă în jur de ora 6 și să faci o plimbare de aproximativ o oră pe malul apei. Dacă nu ești o persoană matinală, îți mai dăm un motiv pentru care să te trezești așa devreme: răsăritul!

ținute de vacanță răsărit

Ținuta pentru plajă trebuie să fie una simplă și lejeră, lipsită de accesorii. Poți opta pentru o pereche de pantaloni scurți și un maiou vaporos, dar cea mai bună alegere este o rochie de plajă. Pe lângă faptul că este confortabilă și răcoroasă, este foarte simplu de îmbrăcat și de dezbrăcat. În câteva secunde te poți arunca în valurile spumoase ale mării! Este foarte important să-ți iei cu tine o pălărie, și nu uita nici de loțiunea cu protecție solară. Deși pare inofensiv, soarele poate fi foarte periculos. Încearcă să nu stai la plajă după ora 11 jumătate.

ținute de vacanță pentru plajă

2. Pentru prânzul pe terasă

După o porție de soare și apă sărată, tot ce-ți dorești este să te înfrupți din bunătățile culinare preferate. Cel mai bun loc pentru a lua masa pe temperaturi ridicate este la umbra revigorantă a unei terase. Ținuta pentru prânz trebuie să fie tot una lejeră, în culori deschise și din materiale vaporoase. Poți opta pentru o rochie din voal crem cu imprimeu floral sau pentru o ținută alcătuită dintr-o fustă din voal lejeră și o bluză din voal în culoarea ta preferată.

ținute de vacanță pentru prânzul pe terasă

3. Pentru după-amiezile prin stațiune

Când ești la mare, vrei să profiți din plin de plajă și dimineața, și după-amiaza. Totuși, în unele zile poți să îți propui să-ți petreci după-amiaza cu o plimbare prin stațiune. Știi tu, în căutare de suveniruri, la o cafea pe terasa de pe plajă sau prin magazine, după haine și accesorii. Încearcă să faci această plimbare după ora 4 jumătate, când se mai domolește căldura. Pentru după-amiază, îmbracă o rochie din vâscoză sau încearcă o combinație dintr-o fustă maxi și o bluză cu suprapunere. Fă combinații îndrăznețe de culori și materiale!

ținute de vacanță pentru plimbarea prin stațiune

 

4. Pentru plimbările de seară pe faleză alege ținute de vacanță feminine

Ce poate fi mai romantic și mai relaxant decât o plimbare pe faleză la sfârșitul zilei? Briza răcoroasă a mării îți învăluie simțurile și îți oferă o stare de bine. Pentru plimbările lungi, în primul rând trebuie să alegi o pereche confortabilă de încălțăminte. Seara este momentul zilei în care poți opta pentru o pereche de pantaloni lungi din vâscoză. Combină-i cu o bluză cu volănașe și obții o ținută lejeră și romantică. Sau poți înlocui pantalonii cu o fustă din vâscoză și să obții același efect. Și nu uita nici de blazer, care îți poate completa ținuta în serile răcoroase. Dacă vrei o ținută feminină, îmbracă o rochie-cămașă roz pal.

ținute de vacanță pentru plimbarea pe faleză

5. Pentru cina la restaurant

Pentru cina la restaurant, optează pentru ținute de vacanțe ceva mai elegante. Desigur, depinde și de specificul și pretențiile restaurantului. Poți alege dintr-o multitudine de opțiuni. Cea mai bună variantă o reprezintă o rochie. În funcție de cât de elegantă vrei să fii, poți alege o rochie asimetrică cu dungi, din vâscoză. Confortabilă ȘI elegantă. Seara poți purta și culori închise, deci poți opta și pentru o rochie neagră din voal. Dacă vrei să atragi toate privirile cu o rochie specială, alege una dintre rochiile imprimate digital: rochia imprimată digital Sky sau rochia imprimată digital Painting.

ținute de vacanță pentru cina la restaurant

6. Pentru concertele de pe plajă

Dacă ai norocul ca artistul tău preferat să concerteze pe litoral în perioada în care ești acolo, nu ezita să te duci. Te distrezi, te destinzi și îți îmbunătățești starea de spirit. La concert te miști mult, dansezi și sari. Ai nevoie de o ținută comodă. Cea mai bună alegere o reprezintă o pereche de pantaloni scurți și o bluza colorată. Îți recomandăm o pereche de pantaloni scurți cu talie înaltă în stilul anilor ‘70 și o bluză din voal cu imprimeu tropical, care se potrivește perfect cu evenimentul și locul unde se desfăşoară el.

ținute de vacanță pentru concert pe plajă

 

 

pareri